Aveam zece ani si stateam in statia de autobuz impreuna cu verisoara mea, cu rucsacul aruncat peste umar si cu inima batand atat de tare incat parca voia sa-mi sara din piept. Trebuia sa plecam impreuna intr-o excursie, intr-un loc interesant, undeva departe. Nu aveam bilet, dar eram sigur ca, intr-un fel sau altul, totul se va rezolva. Cu o seara inainte, chiar visasem asta: zgomotul motorului autobuzului, vantul care batea prin fereastra deschisa, aventura care ma astepta dincolo de orizont.
Dar cand am ajuns acolo, soferul abia s-a uitat la mine. „Nu mai sunt locuri”, a spus. Pur si simplu. Usile s-au inchis cu un suierat, autobuzul a plecat, iar eu am ramas acolo, privindu-l cum dispare in depărtare. Verisoara mea s-a urcat. Eu nu.
Ani de zile, acel moment m-a marcat. Nu pentru ca am ratat calatoria, ci pentru cum m-a facut sa ma simt: micCa si cum lumea era ceva ce ti se intampla , nu ceva ce puteai modela. Asa ca am incetat sa mai visez la lucruri marete. Am decis ca, daca muncesc suficient de mult, daca imi tin capul jos si fac ce se asteapta de la mine, voi fi bine. Voi fi in siguranta. Gata cu statiile de autobuz. Gata cu dezamagirile.
Dar iata care este problema cu a juca la sigur: nu ajungi nicăieri..
Mi-am construit o viata care arata foarte bine pe hartie. O slujba buna. Recenzii bune. Dar, la un moment dat, mi-am dat seama ca doar ma lasam purtat de val. Bifam casute, fara sa urmăresc nimic. Si apoi, intr-o zi, m-am intrebat: Daca sunt inca in statia de autobuz? Daca inca astept un autobuz care nu va veni niciodata, pentru ca nu am indraznit sa-mi fac planuri?
Atunci am inteles: sa visezi nu este problema. Renuntarea la visuri este.
Am inceput cu pasi mici. Mi-am permis sa-mi imaginez ce imi doream cu adevarat – nu doar „succesul”, ci cum arata acesta. Libertatea de a-mi alege proiectele. Impactul pe care voiam sa il am. Am scris totul. Am fqcut un pas. Apoi inca unul.
Si iata ce am invatat: Autobuzul vine întotdeauna. Poate nu primul. Poate nu al doilea. Dar daca stii clar unde vrei sa ajungi, daca esti gata sa faci un pas inainte, ceva te va duce acolo. Trebuie doar sa fii la statie, cu biletul in mana, cand ajunge.
Acum, cand lucrez cu clientii – manageri, directori, oameni care au petrecut ani de zile jucand la sigur – vad aceeasi ezitare. „Daca nu merge?” Dar adevarata întrebare este: Daca merge? Daca singurul lucru care sta intre tine si viata pe care ti-o doresti este curajul de a visa mai intai?
Iata provocarea mea pentru tine: Care este autobuzul tau? Visul acela pe care nu ai indrăznit sa il numesti? Cel pe care l-ai respins pentru ca ti se parea prea mare, prea riscant, prea nerealist? Noteaza-l. Nu ca pe o fantezie, ci ca pe o destinatie. Apoi fa un pas in directia lui. Cumpara biletul. Fa bagajul. Asteapta la statie.
Pentru ca autobuzul va veni. Si de data aceasta, vei fi pregatit sa urci in el.
Română 
English